Conservatorismul în România şi în Occident

O discuție pe Reddit despre un mesaj al lui Dan Alexe pentru Adrian Papahagi m-a făcut să reflectez la definiția conservatorismului, la modul cum ea se aplică în România şi la eventualele diferențe față de Occident.

Dincolo de presupusul caracter universal al conservatorismului şi de eventualele lui legături cu iluminismul şi liberalismul, cred că definiția lui Alexe este corectă şi că unul din principiile fundamentale ale conservatorilor (aşa cum e formulat spre exemplu de Burke) e următorul: tradiția socială este valoroasă şi trebuie în principiu respectată dacă nu există motive foarte întemeiate de schimbare.

În țările occidentale, unde s-a instaurat de-a lungul secolului XX consensul în jurul unor valori "moderne" (din lipsă de alt termen mai bun): egalitate în drepturi pentru femei, toleranță față de anumite practici sexuale, separare între stat şi biserică şi, în general, nivelarea (măcar aparentă) a ierarhiei sociale, argumentul lui Dan Alexe este valabil: cei care vor să revină la situația dinainte de 1968, sau 1939, sau (în cazuri extreme) 1789 nu sunt conservatori, ci mai degrabă reacționari: ei vor să schimbe tradiția existentă, care le este (moral vorbind) insuportabilă, fiind motivați nu de prudență ci de indignare (ca şi progresiştii, cu care nu au nimic altceva în comun!)

Putem aplica acelaşi raționament în cazul României? Dacă acceptăm că valorile moderne de mai sus au început să fie introduse în anii 90 şi că situația socială anterioară (inclusiv sub regimul comunist) era caracterizată de conformism social, de respect față de ierarhie (a cărei structură s-a schimbat în timp, bineînțeles), de atitudini tradiționale față de sex şi de reproducere (inclusiv interzicerea avortului), de importanța bisericii (în ciuda caracterului declarat ateu al statului comunist), poziția conservatorilor ca reprezentanți ai unei "majorități tăcute" care nu a acceptat evoluția ultimelor trei decenii devine mai convingătoare.

Problema conservatorilor occidentali este că propun schimbarea, deşi principiul lor de bază este continuitatea: a celor români este că programul lor se aseamănă prea mult cu perioada dinainte de 1989, de care ar dori probabil să se distanțeze.